Fiind luna Mărțișorului și perioada alocată zilelor Babei Dochia, se cuvine să mulțumim încă o dată meșterilor și participanților care au fost alături de noi la „Târgul Mărțișorului”, ediția a XII-a: Alexa Condratov Lidia și Marcel, Timofciuc Petrică, Vatavu Olimpia, Sauciuc Aurora, Moisuc Veronica, Aniculăesei Mihaela, Tcaciuc Anișoara, Cosma Lucia, Silion Georgeta și Dumitru, Ungureanu Mihaela, Crețu Ștefan, Liceul de Arte „Ștefan Luchian” Botoșani, Gheorghiasa Ștefana, Bujoreanu Simona, Macovei Livia, Nistor Celica Iuliana, Dobresenciuc Veronica, Gavriliuc Cristian, Asociația Il Girotondo Botoșani, Irimia Bianca, Poamăneagră Lăcrămioara, Scutelnicu Mihaela, Ababei Claudea – Dalila și Silviu, Maxim Emilia, Liceul Tehnologic Todireni, Luchian Liliana și Țivlică Elena. Cu, și prin dumnealor, tradiția mărțișorului merge mai departe. De aceea, ne-am gândit să împărtășim cu dumneavoastră o parte dintre poveștile culese de la meșterii noștri:
Doamna MAXIM EMILIA din Botoșani, fiica meșterului principal MAXIM ELENA, de la care a moștenit meșteșugul mărțișorului, amintește simbolurile pe care mama dumneaei a reușit să le materializeze: frăguțele care sunt ca niște căpșunele foarte mici, una roșie și alta albă, păstrând în continuare simbolurile primăverii și ale renașterii. De asemenea, un alt simbol este trifoiul cu patru foi realizat prin tehnica pe ac, o tehnică delicată care necesită finețe și răbdare. Alte simboluri precum: steluțele, ochișorul, bănuțul, grâușorul, acesta fiind și simbolul prosperității.O tehnică asemănătoare întâlnim și la doamna COSMA LUCIA, sora doamnei Maxim Elena
ABABEI CLAUDEA-DALILA și ABABEI SILVIU din Botoșani, povestesc cum pe bucata de carton pe care urmează să fie așezat mărțișorul lipesc bucățica de sac de iută, după care încep să lipească semințele, în funcție de ce doresc să reprezinte: ghiocei, floricele, etc. De exemplu, reprezentarea unui ghiocel cu semințe de zamos (pepene galben), semințe de linte verde, tulpina și frunzele sunt făcute din material textil în unele cazuri, apoi se pune șnurul alb-roșu; din semințe de harbuz (pepene roșu), semințe de linte roșii, iar tulpina și frunzele din crenguță de tuia. Pe lângă mărțișoarele din semințe, familia Ababei mai face mărțișoare din mărgele și mărțișoare din plante uscate, coșulețe cu flori uscate.
TIMOFCIUC PETRICĂ din Botoșani, vorbește despre mărțișoarele din pănuși de porumb, prin metoda de împletire cu acul, amintindu-și de copilărie, de bunicii care adunau aceste pănuși când era sezonul lor și tot în amintire i-a rămas momentul în care se intra în clasa a V-a, iar la lucru manual se lucra pănușul de porumb. Pănușa este considerată un material lemnos și se poate obține orice formă, având fibra în lung.Un alt secret este colorarea pănușilor unde se folosesc materiale vegetale (coajă de ceapă, sfeclă roșie, ceaiuri, etc.). Domnul Petrică are mărțișoare din pănuși în formă de inimioare, în formă de fluture, de flori, etc. Pe lângă aceste mărțișoare din pănuși întâlnim și mărțișoarele din lemn, pictate în ulei cu motive specifice primăverii: ghiocelul, trifoi cu trei foi, buburuza, coșarul, etc.
Doamna VATAVU OLIMPIA din Botoșani își amintește de copilărie, de profesorii care pe 1 martie purtau în piept toate mărțișoarele primite. A două zi aceștia puteau alege unul singur. Pe lângă profesori, își amintește de mama dumneaei care prin anii ’50, ’60 o punea să împletească firul de mătase roșu și alb de care prindeau cerculețe, tubulețe mititele, canafi simpli, care se puneau la presat. Pe lângă aceste mărțișoare din șnurul alb-roșu, doamna Olimpia mai face și mărțișoare care reprezintă masculinul și femininul, mărțișorul tricolor, reprezentarea fusului, mărțișoare cusute pe etamină cu simboluri precum: ghiocelul, gărgărița, buburuza, etc.; păpuși sub formă de babe, cu capul din lemn și basma din lână, brățări cu împletitură din noduri mai înguste sau mai late: alb-roșu, alb-negru și tricolor. Ne-a mărturisit că nu se poate folosi o singură tehnică, trebuie să cunoști mai multe tehnici, totodată să fie respectate și modelele populare.
Referent Artă Populară Artizanală și Meșteșuguri Tradiționale Daliana Bejan
O primăvară frumoasă, plină de pace!