Şezătorile iernii, organizate de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituţie publică de cultură subordonată Consiliului Judeţean Botoşani, s-au desfăşurat la Curteşti, sâmbătă 23 februarie 2019.
Gazdele au fost reprezentate de primarul comunei, domnul Maricel Anton, Centrul a fost reprezentat de managerul Cornelia Ciobanu care a dat startul printr-un îndemn la continuitate în activitatea culturală, mulţumind tuturor celor care se preocupă de promovarea tradiţiilor la Curteşti.
Şezătoarea a început cu o scurtă prelegere susţinută de Elena Pricopie, despre importanţa acestor manifestări culturale care trebuie să reînvie obiceiurile şezătorilor care se constituiau în trecut în adevărate instituţii sociale unde tinerii şi copiii învăţau deprinderile de muncă, de viaţă, şi nu în ultimul rând deprinderile spirituale, folclorul fiind un factor esenţial educaţional.
De asemenea, un moment de poezie frumos prezentat de Iustina Irimia Cenuşă a completat armonios programul şezătorii.
Taraful de fluieraşi condus de profesorul Ioan Enciu de la Palatul Copiilor a adus pe scenă ca şi anul trecut, minuni de copii din Curteşti şi din Botoşani care au încântat prin talent şi dăruire la vârste extrem de fragede.
Şezătoarea a scos în evidenţă eminamente folclorul – cântecul şi jocul popular, punându-se în scenă prezentarea obiceiurilor de nuntă. Ansamblul folcloric “Flori de măr” a dăruit celor prezenţi un regal de cântec şi joc popular. Coregrafia ansamblului este semnată de Ionel Petrişoru, un împătimit al jocului popular tradiţional cu rezultate remarcabile peste tot pe unde învaţă tinerii şi copiii despre frumuseţea tradiţiilor populare moştenite. Coordonatorul ansamblului, doamna Laura Rusu transmite tinerilor şi copiilor din Curteşti tot ce ştie despre cultura populară tradiţională, iar copiii şi tinerii din Ansamblul „Flori de măr” reuşesc la fiecare apariţie să impresioneze prin frumuseţea jocului şi atitudinii de excepţie.
Elena Pricopie – Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani